Ani la rând, generalul-locotenent Igor Konașenkov, vocea Ministerului Apărării din Federația Rusă, a ascuns în declarația sa de avere că deținea un apartament la Chișinău, orașul său natal. Și, deși locuința se afla la peste o mie de kilometri de Moscova, purtătorul de cuvânt al armatei ruse a declarat la rubrica „țara de localizare”: Rusia, în loc de Republica Moldova.
De menționat că, până a obține cheile de la ușa locuinței, situată în sectorul Botanica al Capitalei, în apartament a locuit mama sa, originară din Federația Rusă, dar și tatăl său vitreg, un cetățean ucrainean născut într-o localitate de lângă Kiev, scrie rise.md.
Totodată, un alt oraș ucrainean, Jîtomîr, este strâns legat de generalul rus. În acest sens, echipa Rise a descoperit o galerie foto cu imagini din cadrul petrecerilor militarului aflat într-un turneu prin Rusia și Ucraina. Acesta a fost surprins în saună, la biliard și a pozat sub drapel ucrainean.
Igor Konașenkov este vocea oficială a Ministerului Apărării din Rusia. Acesta a fost numit în funcție de șef al departamentului de informații și comunicații al Ministerului Apărării în 2017 de către Vladimir Putin.
Konașenkov s-a născut acum 57 de ani, la Chișinău. Acesta a devenit proprietarul unui apartament din sectorul Botanica al Chișinăului în anul 2010. Imobilul, cu suprafața de 48 de metri pătrați, este situat într-un bloc locativ cu cinci etaje. Acesta are două odăi și un balcon.
Vecinii spun că își amintesc de Igor e când acesta era copil. Aceștia spun că apartamentul a fost vândut și ultima dată el a venit și a luat-o pe mama lui când aceasta a făcut 70 de ani și împreună au plecat în Federația Rusă.
Apartamentul a fost vândut în anul 2012, când Konașenkov era angajatul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Imobilul a fost cumpărat de o tânără moldoveancă.
În 2010, când acesta a devenit proprietarul apartamentului, el a indicat în declarația sa de avere două apartamente pe numele lui și două pe numele soției, Natalia Biragova, care lucrează într-un spital al Ministerului Apărării rus. Totuși, la rubrica „țara de amplasare a imobilului”, acesta indică Rusia, în loc de Republica Moldova. În 2012, după ce a vândut apartamentul, Konașenkov a încetat să mai declare apartamentul.
În 2015, acesta devine proprietarul unui apartament de aproape 100 de metri pătrați, situat într-un cartier de elită din centrul Moscovei, de peste 700.000 de dolari.
Konașenkov a fost inclus pe lista de sancțiuni în UE, Marea Britanie, Canada, Australia, dar și în alte țări. Potrivit documentului UE, acesta a fost „responsabil de manipularea informațiilor și răspândirea dezinformării cu privire la acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina”. De asemenea, „a promovat o atitudine pozitivă față de agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei”, față de anexarea Crimeei și față de acțiunile separatiștilor din Donbas, a prezentat situația din Ucraina într-un mod părtinitor și a răspândit dezinformare cu privire la activitățile ucrainene și occidentale.
Studiile militare, Konașenkov și le-a început la Jîtomîr, un oraș din Ucraina. Acolo, el a legat mai multe prietenii cu militari ruși și ucraineni. Unii dintre ei locuiesc și până în prezent acolo. Începând cu anul 2005, acesta s-a întors la instituțiile militare pe care le-a absolvit, fiind deja angajat al Ministerului Apărării al Rusiei. Așadar, el și-a continuat studiile la Jîtomîr, la Academia Militară de Apărare Aerospațială.
Acesta avea mai mulți prieteni din domeniu, precum locotenent-colonelul Konstantin Klepon în vârstă de 72 de ani, un ucrainean stabilit la Sankt Petersburg; Colonelul rus Oleg Artiomov de 54 de ani care lucrează la Academia Militară de Apărare Aerospațială din Tver, fiind șeful departamentului de pregătire fizică, care antrenează tinerii militari; Colonelul Vitali Tsibulski în vârstă de 71 de ani, un alt militar care apare alături de purtătorul de cuvânt al armatei ruse.
Citiți întreaga investigație aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.