Încă un bărbat a decedat, astăzi, în regiunea transnistreană, din cauza infecției cu Covid-19. Informația vine din partea așa-zisului minister de interne din stânga Nistrului.
Bărbatul, născut în 1959, a murit în Secția terapie intensivă a Spitalului raional din Slobozia.
Acesta locuia în orașul Tiraspol și a fost trasferat din Spitalul Clinic Republican ÎS din Tiraspol, pe data de 29 martie, fiind în stare critică.
În tot acest timp, bărbatul s-a aflat la terapie intensivă, fiind conectat la un aparat de respiraţie artificială.
Victimei i-a fost confirmat diagnosticul de infectare cu Covid-19, precum și cel de pneumonie bilaterală. Bărbatul suferea și de diabet zaharat.
Un alt deces în stânga Nistrului a fost înregistrat ieri, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 62 de ani, care a murit la spitalul din Slobozia.
Bilanțul deceselor cauzate de infecția cu Covid-19 pe teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 30.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.