Alte 206 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 5 în Transnistria. Informația a fost anunțată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit sursei citate, din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import (Turcia-1, Federaţia Rusă-1, Italia-1), iar celelalte sunt cu transmitere locală.
În total au fost efectuate astăzi – 1.023 de teste, dintre care primar – 722 şi repetat – 251.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 23.034 cazuri.
Menționăm că până la ziua de azi, 15.909 persoane s-au tratat de COVID-19.
Potrivit datelor oficiale, până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate deja 735 decese din cauza COVID-19.
Amintim că starea de urgență în sănătatea publică a fost prelungită până pe 31 august.



