Acasă Extern În premieră, elvețienii vor să fie mai aproape de NATO

În premieră, elvețienii vor să fie mai aproape de NATO

0

La un an după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, majoritatea elveţienilor pledează pentru o apropiere a ţării lor de NATO. Anunțul făcut joi de Departamentul federal al Apărării reprezintă o premieră pentru Elveția – stat extrem de ataşat de neutralitatea sa, notează Agerpres.

Studiul anual publicat de Academia Militară Elveţiană şi Centrul pentru Studii de Securitate a Şcolii Politehnice Federale din Zurich arată că, în ianuarie 2023, 55% din populaţia elveţiană se declara favorabilă unei apropieri de NATO – o creştere cu zece puncte procentuale față de ianuarie 2021, transmite SafeNews.md cu referire la realitatea.md.

„Este pentru prima dată când o majoritate fragilă a populaţiei este de această părere”, indică Departamentul federal al Apărării într-un comunicat.

În schimb, numai o treime dintre subiecţii intervievaţi susţin o aderare a Elveţiei la NATO. Totuşi, 53% sunt de părere că principiul neutralităţii nu contravine planificării apărării țării, în cooperare cu NATO.

Elveţia nu este membră a NATO, dar cooperează cu ea în cadrul Parteneriatului pentru pace şi al Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, ceea ce îi permite să-şi facă auzite preocupările privind chestiunile de politică externă şi de securitate.

La un an de la începerea războiului în Ucraina, elveţienii au acum o „privire mai critică asupra neutralităţii şi se declară pregătiţi pentru mai multă cooperare”, remarcă Departamentul federal al Apărării.

În comparaţie cu ianuarie 2022, principiul neutralităţii este susţinut mai puţin, dar continuă să beneficieze de o largă popularite în rândul elvețienilor. Mai exact, este vorba de 91%, cifra fiind în scădere cu şase puncte procentuale.

Circa 57% dintre elvețieni rămân adepții unei politici de „neutralitate diferenţiată”, ceea ce presupune ca Elveţia să ia poziţie pe plan politic, dar să rămână neutră din punct de vedere militar.

Asemeni rezultatelor unui sondaj efectuat în iunie 2022, o majoritate netă a populaţiei elveţiene (70%) consideră că sancţiunile impuse împotriva Rusiei sunt compatibile cu neutralitatea.

În ultimele săptămâni, Kievul şi aliaţii săi şi-au intensificat criticile mai mult sau mai puţin voalate asupra neutralităţii elveţiene. Deși guvernul de la Berna a adoptat sancţiunile europene împotriva Rusiei – căzând astfel în dizgrația Moscovei, el a refuzat să aprobe livrări de arme în Ucraina.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.