Acasă Social În atenția importatorilor de fructe și legume proaspete: Anunțul ANSA

În atenția importatorilor de fructe și legume proaspete: Anunțul ANSA

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează agenții economici, importatori de fructe și legume proaspete, despre obligația respectării prevederilor Ordinului nr.256 din 08.08.2022 cu privire la aplicarea unor măsuri la plasarea pe piață a fructelor și legumelor proaspete provenite din import.

„Fructele și legumele proaspete provenite din import, de la care au fost prelevate probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide și a conținutului de nitrați în cadrul programului de monitorizare aprobat anual de către Agenție, vor fi plasate pe piață numai după obținerea rezultatelor de laborator conforme. Până la primirea rezultatelor de laborator, loturile de la care au fost prelevate probe vor fi păstrate în depozitele agenților economici importatori, înregistrate de ANSA”, scriu reprezentanții ANSA.  

În acest context, ANSA solicită responsabilitate maximă din partea importatorilor, în respectarea declarației de propria răspundere depusă la frontieră, prin care aceștia se obligă să nu comercializeze produsele până la obținerea rezultatelor de laborator.

De menționat că, în conformitate cu prevederile Legii privind siguranța alimentelor operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili de controlul inofensivității produselor alimentare puse la dispoziție pe piață.

„În cazul în care agenții economici au comercializat produse alimentare ce nu prezintă siguranță, aceștia sunt obligați să le retragă de pe piață. Dacă alimentele au ajuns la consumatori, să informeze, în mod eficient și precis, publicul despre motivul retragerii. Agenții economici care vor comercializa produse alimentare înainte de recepționarea rapoartelor de încercări de laborator sunt pasibili de răspundere juridică! Pentru a afla rezultatele încercărilor de laborator agenții economici vor contacta inspectorul responsabil de prelevarea probelor sau Direcția inspectare la frontieră, la număr de telefon: 0-22-294-715”, mai notează reprezentanții ANSA. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.