În 2021, persoanele juridice din Republica Moldova au primit împrumuturi de la băncile comerciale într-un volum cu 700 de milioane de lei mai mic decât în 2020.
„În 2021, pentru prima dată în istoria ţării, a fost negativă creditarea netă a persoanelor juridice, în minus cu 700 de milioane de lei”, notează expertul Veaceslav Ioniţă, atrăgând atenţia asupra indicatorilor „depozitelor” şi „împrumuturilor” persoanelor juridice, transmite SafeNews.md cu referire la Infotag.
Analiza sa arată că, în 2021, volumul depozitelor persoanelor juridice în bănci a depăşit volumul creditelor luate de acestea.
„Anul trecut, persoanele juridice au avut în bănci 34,2 miliarde de lei sub formă de depozite, iar volumul creditelor acordate a fost de 33,5 miliarde de lei”, precizează expertul.
El evidenţiază metamorfoza care a avut loc: dacă până acum câţiva ani populaţia aducea bani în bănci, iar băncile creditau agenţii economici, în 2021, agenţii economici au adus bani în bănci, care au fost daţi populaţiei pentru consum.


