Operatorii economici continuă să importe carburanți în Republica Moldova. Potrivit datelor prezentate de Dorin Junghietu, miercuri, 18 martie, au fost aduse în țară 3.100 de tone de motorină și aproape 300 de tone de benzină.
Stocurile actuale acoperă 16 zile de consum pentru benzină, 13 zile pentru GPL și 8 zile pentru motorină.
În același timp, Guvernul a aprobat noi reguli pentru comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere. A fost introdusă o limită de 20 de litri de combustibil vândut în recipiente mobile, precum canistrele.
Autoritățile explică măsura prin necesitatea de a menține stocurile și de a asigura continuitatea alimentării, în contextul situației din Orientul Mijlociu.
Responsabilii recomandă șoferilor să consume rațional carburanții și să evite achizițiile care nu sunt strict necesare.

