Acasă Istorii din spatele culisei „Imperiul” imobiliar al lui Eugen Rusu, tatăl lui Vitalie Rusu care va...

„Imperiul” imobiliar al lui Eugen Rusu, tatăl lui Vitalie Rusu care va exercita interimatul funcție de procuror-șef adjunct al PA, în urma unui ordin semnat de Stoianoglo

0

Procurorul Vitalie Rusu, din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, va exercita interimatul funcției de procuror-șef adjunct al Procuraturii Anticorupție. Un ordin în acest sens a fost semnat de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit infirmațiilor Vitalie Rusu a ocupat funcția asigurată până în prezent de către procurorul Vladislav Cojocaru. În urma acestor remanieri, ultimul ar fi fost transferat în calitate de procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni.

Portalul SafeNews.md a scris despre faptul că Vitalie Rusu este fiul Eugen Rusu, fostului adjunct al procurorului general din 2013, acuzat că ar fi încercat să își influențeze un subaltern pentru a depune tardiv un recurs la o hotărâre judecătorescă prin care a fost eliberat din detenție un criminal condamnat pentru omor în Italia.

Într-un răspuns oferit de Procuratura Generală încă în 2014, instituția confirmă parțial acuzațiile aduse lui Rusu.

„În urma controlului, am stabilit acțiuni de influențare a procurorilor din partea lui Eugen Rusu, la tergiversarea înfăptuirii justiției în dosarul nr.8-41/11 (dosarul lui Iațco – n.r.), exprimate prin împiedicarea depunerii și examinării recursului împotriva încheierii Judecătorfiei Buiucani”, se arată în răspunsul semnat de procurorul pentru misiuni speciale Andrei Pascari.

Potrivit acestuia, pentru imixtiune în activitatea altui procuror, Rusu urma să fie sancționat disciplinar, dar acest lucru nu mai este posibil pentru că a expirat termenul de prescripție pentru aplicarea pedepsei.

Eugen Rusu și imperiul imobiliar pe care îl deține

Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, Eugen Rusu deține un adevărat impreriu imobiliar.

Casă de lux la Buiucani

Presa care a preluat informaţia nu a verificat-o, mulţumindu-se cu declaraţiile celor doi acţionari ai “Anchir” SA. La rândul său, procurorul Eugen Rusu nega parţial cele relatate, precizând că are o singură casă, în sect. Buiucani, construită din banii agonisiţi de familia sa în mai mulţi ani de muncă.

Totuşi, informaţiile de la ÎS “Cadastru” îl contrazic pe procuror. Conform acestora, Eugen Rusu, împreună cu soţia sa, Efimia Rusu, sunt proprietari a două case de locuit particulare şi a unui apartament în Chişinău. Una dintre case se află la Buiucani, pe str. Suceava.

Casa are două niveluri, este construită pe un teren de 650 m.p. şi se întinde pe o suprafaţă de 162 m.p., fiind estimată de experţi imobiliari la un preţ de 250—300 mii euro (4—5 mil. lei). Terenul a intrat în posesia familiei Rusu în 2001, iar conform datelor de la “Cadastru”, în septembrie 2007, imobilul a fost dat în exploatare. Acesta este înscris pe numele ambilor soţi, Eugen şi Efimia Rusu.

Vilă de milioane la Dumbrava

Cealaltă casă a familiei adjunctului procurorului general se află la Dumbrava, localitate aflată în administrarea comunei Truşeni, la câţiva kilometri de Chişinău, pe str. Buiucani, acolo unde se înalţă mai multe vile ale unor demnitari.

Şi această casă are două niveluri, fiind construită în acelaşi stil cu imobilul din Buiucani. Datele de la “Cadastru” arată că terenul pe care este construit imobilul a fost procurat de cei doi soţi Rusu în urma contractului de vânzare/cumpărare din 14.09.2004, de la familia Cebanciuc.

După ce au procurat terenul, soţii Rusu au construit imobilul, care a fost dat oficial în exploatare în vara anului 2011, printr-un proces-verbal de recepţie. În acte, casa, cu o suprafaţă de 187 m.p., este înregistrată pe numele lui Eugen şi Efimia Rusu. Imobilul de la Dumbrava este estimat de experţi imobiliari la 200 mii de euro (peste 3 mil. lei).

Apartament de 1 milion

La “Cadastru”, tot pe numele unor membri ai familiei adjunctului procurorului general, este înscris şi un apartament de pe str. Mitropolit Petru Movilă din sect. Buiucani. Acesta are o suprafaţă de 88.4 m.p. A patra parte din acest apartament, evaluat la aproximativ 60 mii euro (1 mil. lei), îi revine şi lui Vitalie, fiul familiei Rusu, şi el procuror.

În luna mai 2012, Eugen Rusu, care face parte din Colegiul de Calificare din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, s-a autorecuzat în momentul în care a fost organizat concursul pentru suplinirea funcţiei vacante de procuror, adjunct al procurorului Botanica, Chişinău, pentru că la concurs fuseseră admişi fiul său, Vitalie Rusu, precum şi nepotul, Roman Rusu. Până la urmă, însă, niciunul dintre cei doi nu a fost ales în acea funcţie.

“Am ascultat poveţele părinţilor mei”

Eugen Rusu recunoaşte că familia sa deţine trei imobile în Chişinău. “Dacă nu aş avea o casă, având doi copii şi trei nepoţele, aş fi blestemat de ei. Mi-ar reproşa că, iată, bunelul a trăit o viaţă, a fost deputat şi procuror, dar nu a găsit posibilităţi să construiască cel puţin o casă pentru copii. Eu am ascultat poveţele părinţilor mei. Trebuie să construieşti o casă, să faci o fântână”, ne-a spus procurorul general adjunct.

“Casa de pe str. Suceava am construit-o până a reveni în procuratură, pe când eram deputat. A doua casă, cea de la Dumbrava, am finisat-o în acest an. Am construit-o după ce am vândut un apartament cu trei odăi, pe care-l aveam încă de când am început să lucrez în calitate de procuror. Apartamentul de pe Petru Movilă a rămas fiicei. Eu locuiesc la Dumbrava, împreună cu familia feciorului, care încă nu are casă. În casa de pe str. Suceava fac reparaţie. Acea casă e împărţită în două. Nu am să deschid parantezele de ce şi cum…”, a continuat procurorul Rusu explicaţiile.

Acuzat de atac raider

Luni, 4 martie, doi acţionari ai SA “Achir”, Constantin Sulă şi Nicolae Îndoitu, l-au acuzat pe Eugen Rusu de atacuri “raider”. Ei susţineau că acesta tutelează uzina de cărămidă “Macon” SA din Chişinău, concurentul principal al firmei “Anchir”, pentru că ar avea o rudă în conducere. Ei au mai declarat că Rusu ar deţine chiar şi acţiuni la acea firmă. Potrivit celor doi acţionari, în ultimii trei ani, “Anchir” SA a fost supusă la sute de verificări, în urma cărora aceasta şi-a suspendat activitatea, chiar dacă dispune de producţie finită în sumă de peste 10 mil. lei. “Aceste verificări s-au făcut la comanda lui Rusu”, au mai spus aceştia. Ei susţin că, de pe urma acestei activităţi, Eugen Rusu ar fi câştigat mai multe milioane de lei.

Cei doi acţionari ne-au prezentat şi câteva poze cu un automobil cu numerele de înmatriculare RM P 090, care aparţine lui Eugen Rusu şi care, potrivit lor, ar fi fost făcute în 2010, la fabrica de producere a materialelor de construcţie “Anchir” SA.

Procurorul respinge acuzaţiile

Pentru că, timp de o săptămână, organele de drept nu au reacţionat la informaţiile celor doi acţionari, zilele trecute, aceştia au făcut publice mai multe documente din care reiese că Eugen Rusu a trimis mai multe scrisori către Inspectoratul Fiscal, Camera de Licenţiere, Colegiul Economic al Curţii Supreme de Justiţie sau Ministerul Mediului, prin care se solicita efectuarea unor controale la SA “Anchir” sau chiar retragerea licenţei agentului economic.

Eugen Rusu respinge acuzaţiile. El ne-a spus că nu are nicio rudă la “Macon” SA, că nu deţine acţiuni acolo şi că Sergiu Rusu, angajat al “Macon” SA, cel la care au făcut referire cei doi acţionari de la “Anchir” SA, nu îi este frate. Rusu admite că maşina sa de serviciu a fost pe teritoriul uzinei, însă susţine că el nu se afla în acea maşină, ci un alt colaborator al procuraturii. Procurorul mai spune că şi-a făcut meseria corect şi că pe numele conducătorilor de la “Anchir” SA au fost deschise 10 dosare penale, dintre care doar patru de secţia de care este responsabil. “Cinci dosare penale au fost deschise de Ministerul Afacerilor Interne, unde eu nu am nicio influenţă”, spune Rusu. “Dosarele au fost transmise deja în judecată, care se va pronunţa”, a conchis acesta. Procurorul nu exclude că este supus unor atacuri cu iz politic, pentru a-l împiedica să candideze la funcţia de procuror general.

Rusu, între deputat şi procuror

Eugen Rusu activează în organele procuraturii încă din anul 1977. A început ca anchetator interimar în Procuratura sectorului Frunze din Chişnău, pentru ca, în 1990, să fie numit procuror de Bălţi. Patru ani mai tâziu, ajunge şef de secţie în Procuratura Generală (PG).

În perioada 1994-2001 a renunţat la funcţia de procuror în favoarea celei de deputat în Parlamentul R. Moldova, unde a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice, pentru Numiri şi Imunităţi.

Conform datelor disponibile pe site-ul PG, pe 16 septembrie 2004, la doar două zile după ce cumpără terenul unde ulterior construieşte casa din Dumbrava, Rusu devine şeful Secţiei minori şi protecţia drepturilor omului a PG. Din 2008 şi până în 2010, când este numit adjunctul procurorului general, Eugen Rusu a ocupat funcţia de şef al secţiei analiză, prognoză şi elaborări a PG. Eugen Rusu are 61 de ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.