Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas bun cu Maha Damaj, cu prilejul încheierii mandatului acesteia în țara noastră.
În cadrul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă rezultatele colaborării dintre autoritățile Republicii Moldova și UNICEF din ultimii cinci ani, perioadă în care au fost implementate mai multe proiecte dedicate copiilor din Republica Moldova și copiilor refugiați din Ucraina.
Potrivit lui Igor Grosu, cu sprijinul UNICEF au fost înregistrate progrese în domenii precum educația, sănătatea și protecția copilului. Printre rezultatele menționate se numără extinderea accesului la servicii educaționale și medicale, dezvoltarea serviciilor pentru copiii aflați în situații de risc și promovarea integrării acestora în medii familiale și comunitare.
Șeful Legislativului a evidențiat și contribuția UNICEF la implementarea reformei RESTART în sistemul social, care a permis extinderea serviciilor sociale pentru copii și familii, consolidarea sistemului de asistență socială și pregătirea specialiștilor din domeniu.
Totodată, Igor Grosu a declarat că autoritățile își propun să continue investițiile în educația incluzivă, dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și sprijin psihosocial pentru copii, precum și implementarea Garanției Europene pentru Copii.
La finalul întrevederii, președintele Parlamentului i-a mulțumit reprezentantei UNICEF pentru contribuția adusă la dezvoltarea serviciilor destinate copiilor din Republica Moldova și pentru sprijinul oferit în ultimii ani.

