Igor Grosu pleacă la Bruxelles. Discuții cu Roberta Metsola despre parcursul european al Moldovei

Redacția SafeNews

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 17–19 martie, unde va avea mai multe întrevederi cu oficiali europeni pentru a discuta despre susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

În cadrul vizitei, Igor Grosu va avea o întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Discuțiile vor viza sprijinul instituțiilor europene pentru procesul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Tot la Parlamentul European, șeful legislativului de la Chișinău va participa în calitate de vorbitor la o conferință de nivel înalt dedicată viitorului sprijinului pentru democrație, organizată de Grupul pentru Sprijinirea Democrației și Coordonarea Alegerilor.

PUBLICITATE

Agenda vizitei include și o întrevedere cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos. În cadrul discuțiilor vor fi abordate prioritățile Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Pe parcursul deplasării, Igor Grosu va avea întrevederi și cu mai mulți oficiali europeni, printre care vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE–Republica Moldova, Siegfried Mureșan, precum și cu secretarul general al Parlamentului European, Alessandro Chiocchetti.

Totodată, președintele Parlamentului va participa la un eveniment organizat cu prilejul aniversării a 50 de ani de la fondarea Partidul Popular European.

În timpul vizitei la Bruxelles, Igor Grosu va avea discuții și cu președintele Camerei Reprezentanților a Parlamentului Belgiei, Peter De Roover, precum și cu reprezentanți ai Comisiei pentru afaceri externe și ai grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova. De asemenea, agenda include o întâlnire cu jurnaliștii moldoveni acreditați la Parlamentul European.