Acasă Politic Igor Grosu despre graba convocării ședinței Parlamentului: Este o mișcare lașă

Igor Grosu despre graba convocării ședinței Parlamentului: Este o mișcare lașă

1

Deputatul PAS, Igor Grosu, susține că convocarea ședinței de astăzi a Legislativului este o acțiune pusă la cale de majoritatea parlamentară. Potrivit lui, astfel s-ar profita de faptul că doi deputați ai Partidului Șor s-au infectat cu noul coronavirus.

„Eu cred că este o acțiune pusă la cale, vorbim de ședință, coordonată de majoritatea parlamentară, probabil profită de lucrul ăsta că s-au infectat doi deputați, vor să fugă, vor să o facă cât mai repede, nu vor să dea ochii cu protestatarii care au chemat joi oamenii în fața Parlamentului. Este o mișcare lașă”, a declarat Grosu pentru tv8.

Biroul Permanent al Parlamentului a decis pentru astăzi, 20 iulie, convocarea ședinței plenare a Legislativului. Deputații urmează să examineze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

Moțiunea de cenzură a fost înaintată la 16 iulie. Documentul a fost semnat de deputații Platformei DA, PAS și de deputatul neafiliat Octavian Țîcu. Dacă va aduna cel puțin 51 de voturi, atunci Guvernul este demis. Până la acest moment, au anunțat că vor susține moțiunea deputații Platforma DA, PAS, deputatul neafiliat Octavian Țîcu și deputații grupului parlamentar Pro Moldova.

Sursa. tv8.md 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.