Guvernul va acorda plăți compensatorii pentru angajații bugetari cu salarii mai mici de 6.300 de lei

Redacția SafeNews

Angajații din instituțiile bugetare ale căror salarii lunare, calculate pentru o normă întreagă, sunt mai mici de 6.300 de lei vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2026, de plăți compensatorii care să acopere diferența până la acest prag. Măsura a fost aprobată astăzi de Guvern, în contextul reexaminării salariului minim pe țară.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilită, a subliniat că „majorarea salariului minim de la 5.500 la 6.300 de lei este una semnificativă” și că această sumă permite compensarea cheltuielilor autorităților locale. Oficialul a făcut apel și la sectorul privat să asigure salarii echitabile și competitive, mai mari decât salariul minim.

Sindicatele au reiterat necesitatea respectării Directivei UE privind salariile minime adecvate, care prevede atingerea unui nivel de cel puțin 50% din salariul mediu, și au solicitat majorarea valorii de referință de 2.500 de lei cu cel puțin 6,8%, corespunzător prognozei inflației pentru 2025.

PUBLICITATE

Salariul mediu prognozat pentru anul viitor este de 17.400 de lei, în creștere cu 1.300 de lei, adică peste 11% față de 2025.