Guvernul Recean și-a încheiat mandatul. Maia Sandu le-a mulțumit miniștrilor: „A fost un guvern care a menținut pacea și a apărat democrația”

Redacția SafeNews

Guvernul Dorin Recean și-a încheiat oficial mandatul, iar președinta Maia Sandu le-a transmis sâmbătă, 1 noiembrie, un mesaj de apreciere membrilor fostului executiv. Șefa statului a subliniat că echipa Recean „a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova”.

„A fost un guvern care a menținut pacea, a apărat democrația și siguranța cetățenilor, a realizat programe importante de dezvoltare a țării și a localităților și a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Știu ce eforturi și ce sacrificii au stat în spatele acestor realizări. Le mulțumesc tuturor colegilor din cabinetul care pleacă”, a declarat Maia Sandu la ceremonia de la Președinție.

Șefa statului a menționat că fostul premier Dorin Recean a demonstrat „că este un foarte bun manager în situații de criză”, mulțumindu-i pentru asumarea responsabilității guvernării într-o perioadă dificilă.

PUBLICITATE

Totodată, Maia Sandu a adresat un mesaj de mulțumire și miniștrilor Ala Nemerenco, Sergiu Prodan, Veronica Mihailov-Moraru, Sergiu Lazarencu, Victoria Belous, Doina Nistor și Roman Roșca, urându-le succes în activitatea viitoare.

Guvernul Recean a fost în funcție din 16 februarie 2023 până la 1 noiembrie 2025.

Odată cu încheierea mandatului, Dorin Recean și-a depus mandatul de deputat, anunțând retragerea din viața publică. În total, opt deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au renunțat la mandate, cinci dintre ei — Vladimir Bolea, Mihai Popșoi, Emil Ceban, Ludmila Catlabuga și Dan Perciun — făcând parte din noul Guvern condus de Alexandru Munteanu.

Noul cabinet a depus jurământul tot sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la Președinție, în prezența Maiei Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.