Începând cu 1 ianuarie 2026, mai mulți elevi și tineri din Republica Moldova care obțin rezultate remarcabile la nivel european și mondial vor beneficia de indemnizații financiare lunare, în cadrul Programului de burse pentru sportivi, anunță Guvernul.
Decizia Executivului prevede extinderea categoriei de beneficiari. Până acum, bursele erau acordate doar sportivilor din categoriile seniori, juniori (18-20 de ani) și cadeți (16-17 ani). Din 2026, vor putea primi burse și elevii cu vârste între 13 și 15 ani, precum și tinerii între 21 și 23 de ani.
„Este important să susținem și sportivii tineri, viitoarele generații de campioni olimpici”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
PUBLICITATE
Valoarea burselor va varia în funcție de nivelul competiției și de performanțele fiecărui sportiv. Astfel, o medalie de aur la Jocurile Olimpice va aduce o indemnizație lunară de până la cinci salarii medii pe economie, aproximativ 80.000 de lei, iar pentru performanțele elevilor la Campionatele Europene, suma minimă va fi de un sfert din salariul mediu pe economie, circa 4.000 de lei.
În 2024, sportivii moldoveni au obținut un număr record de 731 de medalii la competiții olimpice, paralimpice și neolimpice. De asemenea, mai mulți sportivi au reprezentat cu succes Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, câștigând o medalie de argint și cinci medalii de bronz.
Această măsură vine ca o susținere concretă a performanței sportive și ca stimulent pentru tinerii care aspiră să devină viitori campioni ai țării.


