Guvernul anunță noi livrări de motorină. Două barje au ajuns în Republica Moldova, iar alta este așteptată astăzi

Redacția SafeNews

Guvernul anunță că a început suplimentarea stocurilor de motorină, în încercarea de a reduce deficitul de combustibil înregistrat la unele stații PECO din Republica Moldova.

Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, în țară au intrat două barje încărcate cu aproximativ 6.000 de tone de motorină. Totodată, în cursul zilei de astăzi este așteptată o nouă barjă, cu o cantitate similară de circa 6.000 de tone.

Executivul susține că aceste volume vor contribui la diminuarea rapidă a lipsei de motorină din unele benzinării și dă asigurări că monitorizează permanent evoluția situației.

PUBLICITATE

„Guvernul continuă să monitorizeze situația îndeaproape și va adopta, dacă va fi necesar, măsuri suplimentare pentru a asigura aprovizionarea stabilă a țării cu combustibil”, se arată în comunicatul autorităților.

Datele oficiale arată că, la 27 iulie, 53 de stații PECO, adică mai puțin de 10% din cele 590 existente la nivel național, nu aveau stocuri de motorină. Dintre acestea, 38 aparțin rețelei Lukoil.

Autoritățile precizează că situația este mai bună decât în perioada de vârf a crizei din primăvara acestui an. La 26 martie 2026, nu mai puțin de 182 de stații PECO rămăseseră fără motorină.

Printre cauzele care au generat deficitul se numără scăderea nivelului Dunării, care a afectat transportul fluvial, dar și escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, factori care au perturbat lanțurile logistice și livrările de combustibil.