În contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că analizele de care dispune nu indică asupra pericolului unei invazii militare în R. Moldova. Cu toate acestea, șeful Legislativului afirmă că „nu trebuie să stăm relaxați”.
„În R. Moldova, toate datele pe care le avem noi nu indică asupra unui astfel de pericol. Asta nu înseamnă că noi trebuie să stăm relaxați. Noi urmărim foarte atent ce se întâmplă pe întreg teritoriul Ucrainei, în stânga Nistrului, dar datele la moment nu indică asupra unor acțiuni care ar determina un asemenea scenariu.
Ceea ce se va întâmpla în Duma de Stat a Federației Ruse, în Senat, noi nu putem presupune, dar am citit și noi despre cele două inițiative, una adresată unor decidenți politici, alta altor decidenți politici. Noi vom lua o decizie în acel moment. Ceea ce pot să vă spun eu este faptul că noi o să rămânem consecvenți și o să pledăm pentru integritatea teritorială a vecinilor noștri.
Atunci când a fost vorba de cazul Crimeii, noi, foarte tranșant, am spus că pledăm pentru integritatea teritorială. Eu zic să nu anticipăm lucrurile”, a spus Grosu.

