Gaz mai ieftin pentru Moldova? Slusari: prețul de achiziție scade sub 410 euro pentru 1000 m³

Redacția SafeNews

Energocom a finalizat procesul de achiziție a gazului pentru perioada următoare, iar ultimele calcule financiare sunt în desfășurare. Informația a fost confirmată de Alexandr Slusari, membru al Consiliului de Administrație al companiei. Potrivit acestuia, prețul mediu ponderat de achiziție va fi ușor sub 410 euro pentru 1000 de metri cubi – o evoluție considerată favorabilă în raport cu estimările anterioare.

Experții din domeniul energetic afirmă că noul preț ar putea permite o reducere a tarifelor pentru consumatorii finali. Primele calcule arată că tariful ar putea fi ajustat în jos cu aproximativ 1 leu pentru fiecare metru cub de gaz, în condițiile în care piața rămâne stabilă și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) validează noile cifre.

În prezent, tariful reglementat pentru consumatorii casnici este de 16,742 lei pe metru cub, sumă stabilită în decembrie 2024, când ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, echivalentul unei creșteri de 27,5%.

PUBLICITATE