Conform declarații de avere, Igor Dodon, declară un salariu de peste 226.700 de lei, adică peste 18.800 de lei pe lună, iar soția sa, Galina Dodon, angajată la „Exclusiv Media”, SRL, a câștigat anul trecut aproape 396 de mii de lei, ceea ce ar însemna circa 33 de mii de lei lunar.
Socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015 (vedeți investigația RISE aici)
Amintim că deputatul Iurie Reniță a publicat recent mai multe acte care demonstrează CLAR că PSRM-ul lui Dodon a fost finanțat prin Exclusiv Media controlat de Furculiță dintr-un off-shore obscur din Bahamas.
Declarația de avere a lui Dodon de unde rezultă că soția Galina câștigă de 2 ori mai mult decât „șeful„ statului
Reniță a publicat copia unui contract între compania „Exclusiv Media” și firma offshore „Westerby Limited”, încheiat la 25 februarie 2017, din care reiese un împrumut de 1,5 milioane de euro.
„Publicarea anterioară a documentelor ce demonstrează spălarea de bani din Federația Rusă, prin filiera Bahamas, și finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale a lui Igor Dodon din 2016 este acum suplimentată și confirmată de prezentarea contractului de împrumut de 1 milion 500 de euro între „Westerby Limited” (Bahamas) și „Exclusiv Media” (Republica Moldova). (…) Fără a pretinde că am substituit Procuratura Generală, în calitatea noastră de deputați am considerat necesar să prezentăm alegătorilor și cetățenilor noștri, dar și instituțiilor statului, abilitate cu responsabilități în domeniul investigațiilor, cum funcționează mecanismul schemelor de spălare de bani în proporții deosebit de mari, scheme ce au compromis procesul prezidențial electoral din anul 2016, utilizate de către reprezentanții marcanți ai PSRM, printre aceștia figurând Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco, Petru Burduja”, comentează deputatul.
Contractul dintre cele 2 persoane juridice din cele 2 țări este reglementat nu de legislația țărilor respective (Bahamas sau Republica Moldova), dar de cea a Federației Ruse!
sursa: timpul.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.