Furie dezlănțuită la Paris: Protestatarii au devastat restaurantul preferat al lui Macron

Redacția SafeNews

Sute de mii de oameni și-au dezlănțuit furia în Franța în confruntări cu poliția și au incendiat baricade din tomberoane și mobilier stradal, în cea de-a 11 mobilizare națională împotriva reformei pensiilor.

Violențele de joi au loc în timp ce președintele Emmanuel Macron, un susținător neînduplecat al majorării vârstei de pensionare, de la 62 la 64 de ani, se află în China, pentru discuții cu omologul de la Beijing, Xi Jinping.

La Paris, sindicatele au anunțat aproximativ 400.000 de mii de oameni în stradă, mai puțin decât cei 450.000 raportați de sindicaliști la manifestația din 28 martie.

PUBLICITATE

Tot atunci, poliția a anunțat o participare de cinci ori mai mică, în timp ce joi, la momentul publicării acestui material, autoritățile din capitala franceză încă nu anunțaseră propria lor estimare privind numărul protestatarilor.

Presa din Hexagon relatează că, dacă numărul de participanți pare să fi scăzut, violențele par să se fi multiplicat și diversificat.