Funcționarii implicați în aderarea la UE participă la un program intensiv de instruire

Redacția SafeNews

Secretarii de stat din toate ministerele și reprezentanții Biroului pentru Integrare Europeană participă, în aceste zile, la un program intensiv de instruire dedicat procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Potrivit acesteia, programul este susținut de experții Institutului Clingendael din Țările de Jos și are drept scop consolidarea capacităților funcționarilor publici implicați în negocierile de aderare.

În cadrul instruirilor, participanții aprofundează procesul de extindere al Uniunii Europene, strategiile și tehnicile de negociere cu instituțiile europene, colaborarea cu statele membre, precum și bunele practici și lecțiile învățate de alte țări candidate.

PUBLICITATE

„Cu cât înțelegem mai bine cum funcționează Uniunea Europeană și procesul de negociere, cu atât vom reprezenta mai bine interesele Republicii Moldova și vom avansa cu mai multă încredere pe drumul spre UE”, a declarat Cristina Gherasimov.

Viceprim-ministra a mulțumit Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău pentru sprijinul acordat în organizarea programului de instruire, subliniind importanța pregătirii instituțiilor pentru etapele următoare ale procesului de aderare la Uniunea Europeană.