Incursiunile cu drone în spaţiile aeriene ale României şi Republicii Moldova sunt „inacceptabile”, a transmis, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri Externe.
„Spaţiile aeriene ale României şi Republicii Moldova au fost din nou încălcate de incursiuni ale unor drone, în contextul războiului din Ucraina. Aceste incidente sunt inacceptabile. Franţa reafirmă sprijinul său faţă de România şi Republica Moldova şi colaborează cu partenerii săi din Uniunea Europeană şi NATO pentru a consolida apărarea noastră aeriană”, a precizat acesta într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Franţei la Bucureşti.
Spațiul aerian al României s-a confruntat cu mai multe incursiuni ale unor drone rusești, ultima de acest gen acum două zile.
Mai multe aeronave de luptă au fost ridicate marți dimineață de la sol, din Baza 57 Mihail Kogălniceanu și de la baza aeriană 86 Fetești, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale al României au depistat ținte care au încălcat spațiul aerian național, a anunțat MApN.
Locuitorii din Galați, Tulcea și Vrancea au primit mesaje de avertizare RO-Alert.
Ulterior, Ministrul Apărării al României a anunțat că o dronă fără încărcătură explozivă a fost găsită prăbușită în județul Vaslui, la circa 50 de km de granița cu Republica Moldova.

