Franța acordă Moldovei 25 de milioane de euro pentru tranziția energetică verde

Redacția SafeNews

Republica Moldova va primi un împrumut de 25 de milioane de euro de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) pentru implementarea reformelor în sectorul energetic, cu un accent puternic pe tranziția către energie verde.

Parlamentul a ratificat în prima lectură Acordul de facilitate de credit, care prevede debursarea integrală a împrumutului, cu o maturitate de 15 ani, inclusiv o perioadă de grație de cinci ani. Rambursarea va fi efectuată semianual, în 20 de tranșe egale.

Potrivit autorităților, fondurile vor sprijini modernizarea infrastructurii, creșterea eficienței energetice, dezvoltarea surselor regenerabile și protecția consumatorilor. De asemenea, se urmărește promovarea politicilor de mediu și combaterea schimbărilor climatice, facilitând astfel tranziția Moldovei către un sistem energetic durabil și ecologic.

PUBLICITATE

Acordul „Programul pentru tranziția energetică verde” va fi supus examinării în a doua lectură a Parlamentului.