FOTO | Un moldovean a fost prins la vamă cu 116 borcane de caviar nedeclarate

Redacția SafeNews

Un bărbat de 47 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost oprit la punctul vamal Sculeni în timp ce încerca să introducă în țară mărfuri nedeclarate. Acesta se afla la volanul unui Mercedes Sprinter care venea din Federația Rusă.

Controlul a avut loc pe sensul de intrare în Republica Moldova. În interiorul vehiculului, funcționarii Serviciul Vamal au depistat 116 recipiente din sticlă cu o substanță presupus a fi caviar.

Șoferul nu a declarat bunurile la vamă. Marfa a fost ridicată pentru verificări suplimentare.

PUBLICITATE

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili proveniența produselor și scopul transportului.