Acasă Social FOTO // Recean, discuție cu ministra Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins...

FOTO // Recean, discuție cu ministra Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

0

Prim-ministrul Dorin Recean a avut astăzi, 14 mai o întrevederea cu ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot.

Oficialii au discutat prioritățile setate de Executiv, agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice și integrării europene a țării, situația de securitate la nivel regional, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-olandeze.

Șeful Executivului a apreciat suportul oferit țării noastre de Olanda, care contribuie la consolidarea diverselor sectoare cheie, accentuând și sprijinul acordat de partea olandeză Ucrainei, datorită căreia în Republica Moldova, dar și pe întreg continentul european este pace. Astfel, autoritățile de la Chișinău se pot concentra pe dezvoltarea țării, în baza celor patru direcții prioritare: creșterea economiei și bunăstării, asigurarea păcii și securității, reformarea justiției și combaterea corupției și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Europa înseamnă pace, securitate și bunăstare. Este modelul după care modernizăm țara noastră și obiectivul de bază spre realizarea căruia ne mișcăm în ritm accelerat. În același timp, punem accent pe redresarea economică și atragerea investițiilor străine în economia națională, pentru a crea noi locuri de muncă și a crește calitatea vieții oamenilor noștri”, a spus premierul Dorin Recean.

În context, prim-ministrul a vorbit despre eforturile Executivului în crearea unui mediu de afaceri sigur și predictibil pentru investitori și s-a referit la oportunitățile pe care le oferă țara noastră în domenii de perspectivă. Printre acestea se numără sectorul energetic și  financiar, cel farmaceutic, tehnologiile informaționale și electronica.

La rândul său, ministra Afacerilor Externe a Regatului Țărilor de Jos a subliniat că țara sa va rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova în eforturile de modernizare a țării, atragerea investițiilor și realizarea agendei europene: „Realitățile de astăzi demonstrează cât de importantă este Republica Moldova pentru Uniunea Europeană. Vom fi alături și vom contribui la valorificarea tuturor oportunităților pe care le oferiți”.

Părțile au mai discutat despre cooperarea moldo-olandeză în domeniul economic, menționând forumul de afaceri care se va desfășura în cadrul zilelor Moldovei în Olanda, în perioada 28-30 iunie curent. De asemenea, cei doi oficiali s-au referit la subiecte precum combaterea atacurilor hibride ale Federației Ruse, lansate în țara noastră, și importanța asigurării independenței mass-mediei.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.