Prețurile la combustibil „au luat-o razna” la o benzinărie din Anenii Noi. Potrivit Protv.md, un litru de benzină și motorină costă peste 60 de lei, transmite Știri.md.
Solicitați de PRO TV, responsabilii de la benzinăria de acolo au spus că a fost o eroare tehnică și că nu au vândut combustibil la acest preț.
Panoul a fost deconectat de la electricitate, de aceea a apărut un preț greșit.
La moment, panourile au fost deconectate până se rezolvă problema, pentru a nu induce în eroare clienții”, a spus administratorul stației PECO.
Potrivit deciziei aprobate de către instituția de reglementare în energetică, marja de vânzare a benzinei și a motorinei a fost ridicată cu aproximativ 380 de lei pentru o tonă, iar pentru gazul lichefiat – cu aproximativ 150 de lei.

Foto: Protv.md

