Acasă Știri Social FOTO | Poliția îl caută pe bărbatul implicat în incidentul armat din...

FOTO | Poliția îl caută pe bărbatul implicat în incidentul armat din capitală

Poliția solicită sâmbătă, 24 ianuarie 2026, sprijinul cetățenilor pentru identificarea bărbatului din imagine, cu vârsta de 28 de ani, implicat în incidentul armat produs în sectorul Botanica din capitală.

„Conform informațiilor operative, există indicii că acesta s-ar putea afla în stânga Nistrului și că poate deține asupra sa o armă de foc, reprezentând un pericol pentru cetățeni”, se arată în mesajul publicat sâmbătă de Poliția Națională.

Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul deținerii unor informații relevante, să informeze de urgență Serviciul 112 sau cea mai apropiată subdiviziune de poliție și să nu întreprindă acțiuni directe de intervenție.

Confidențialitatea surselor și a informațiilor furnizate este garantată de oamenii legii, menționează sursa citată.