FOTO // Peste 70 de percheziții au fost desfășurate în această dimineață în toată țara, într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice

Redacția SafeNews

Peste 70 de percheziții sunt efectuate în această dimineață de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura municipiului Bălți, în mai multe locații din Republica Moldova, inclusiv în capitală. Acțiunile vizează un dosar penal deschis pentru suspiciuni legate de finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare.

Ancheta preliminară indică implicarea unui grup organizat, care ar fi pus la punct o schemă infracțională pentru a introduce în mod ilegal fonduri destinate susținerii unor partide, grupuri de inițiativă și candidați electorali. Printre cei vizați se află persoane cu funcții de decizie în cadrul unor formațiuni politice, dar și membri sau susținători ai acestora.

În timpul perchezițiilor, anchetatorii au ridicat sume de bani în mai multe valute, echipamente electronice și documente relevante pentru caz. Investigațiile continuă, iar autoritățile promit să comunice noi informații pe măsură ce acestea apar.

PUBLICITATE