FOTO | Peste 250 de elevi au concurat la FIRST Tech Challenge Moldova. Echipele câștigătoare merg la competiții internaționale

Redacția SafeNews

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat duminică la competiția națională de robotică FIRST Tech Challenge Moldova, unde peste 250 de elevi din 31 de echipe din toată țara și-au prezentat proiectele.

În cadrul campionatului, tinerii au proiectat, construit și programat roboți, dar au demonstrat și procesul de inovare și impactul soluțiilor lor pentru comunitate. Participarea la program îi ajută să își dezvolte abilități practice în programare, mecanică, modelare 3D și electronică. Elevii își formează și competențe de leadership, comunicare, lucru în echipă și antreprenoriat.

Premierul Alexandru Munteanu a apreciat nivelul proiectelor și implicarea tinerilor în domenii tehnologice.

PUBLICITATE

„Am văzut nu doar roboți performanți, ci o generație care învață să gândească critic, să colaboreze și să transforme curiozitatea în soluții reale. Fiecare echipă, fiecare mentor și fiecare părinte demonstrează că succesul se construiește prin efort, disciplină și pasiune”, a declarat șeful Guvernului.

Echipele cu cele mai bune rezultate vor reprezenta Republica Moldova la competițiile internaționale de robotică. Acestea vor participa la etapa europeană din Olanda și la finala mondială din Statele Unite ale Americii.

FIRST Tech Challenge Moldova este organizată de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” și Programul Innovate Moldova. Competiția face parte din Programul Național de Robotică Educațională și se desfășoară sub egida Ministerului Educației și Cercetării.