Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție investigat de Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuratura municipiului Bălți. Mai mulți angajați ai instituției medicale sunt suspectați că ar fi cerut și primit bani pentru diverse servicii și documente medicale.
Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului ar fi pretins bani de la pacienți pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
În același dosar este vizată și asistenta medicală superioară a secției, cercetată pentru trafic de influență. CNA susține că aceasta ar fi primit bani de la candidați și șoferi, promițând că poate influența membrii Comisiei medicale pentru obținerea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea completă a examinărilor medicale.
Anchetatorii spun că, pe parcursul investigațiilor, au fost documentate și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. În total, au fost deschise încă 11 cauze penale, ulterior conexate la dosarul principal.
În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale persoanelor vizate. Descinderile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane investigate în dosar.
La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate, iar acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.




