O bătrână de 82 de ani a fost salvată în propriul apartament. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 20 ianuarie, în jurul orei 14:11, în municipiul Comrat, pe strada Lenin.
Potrivit datelor, femeia a căzut pe podea și nu era în stare să se ridice. În ajutorul persoanei la fața locului a ajuns o echipă de salvatori, care au stabilit că ușa de intrare a fost închisă din interior.
Pentru a pătrunde în locuința, angajații IGSU au deblocat fereastra cu ajutorul echipamentului specializat și au intrat în casa femeii. Aceasta se afla pe podea în stare conștientă. Salvatorii au ridicat-o și i-au acordat primul ajutor medical.
De asemenea, angajații IGSU au condus femeia spre ambulanță, fiind predată medicilor pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Conform IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 29 de situații de risc.





