Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea localității Făgureni, raionul Strășeni. Trei membri ai unei familii, printre care o fetiță de 6 ani, au ajuns la spital. Minora se află în stare gravă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00. Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, un automobil Toyota RAV4 a ieșit de pe traseu și a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Oamenii legii precizează că persoana care conducea mașina ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, iar circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.
În urma impactului, un bărbat de 39 de ani, soția sa, în vârstă de 37 de ani, și fiica lor de 6 ani au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital. Starea copilului este gravă.
Bărbatul de 39 de ani a fost testat alcoolscopic. Aparatul a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. În cazul femeii, medicii au prelevat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii urmează să stabilească cine se afla la volanul automobilului în momentul accidentului și să clarifice toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


