Un automobil de marca Dacia Duster al poliției a fost grav avariat după ce s-a ciocnit cu un automobil de marca Renault. Accidentul a avut loc cu puțin timp în urmă la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada București, din centrul capitalei.
Din imaginile făcute publice pe o rețea de socializare se vede că în urma impactului ambele automobile au fost avariate și au rămas blocate pe traseu.
Angajații Secției Accidente rutiere s-au deplasat la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.







