Un garaj din sectorul Botanica al Capitalei a fost cuprins astăzi de flăcări.
Potrivit datelor, incendiul a izbucnit pe strada Melestiu 18/a în jurul orei 12:54.
Pentru lichidarea arderii la fața locului în cel mai scurt timp au intervenit trei echipaje de pompieri, care au stabilit că focul a cuprins un garaj de metal cu suprafața aproximativ de 60m2.
PUBLICITATE
Incendiul a fost localizat la ora 13:14 și lichidat la ora 13:39. În urma arderii nici o persoană nu a avut de suferit, iar focul a distrus lucruri învechite păstrate în interiorul garajului.
Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.






