Acasă Social FOTO // Impact devastator: O mașină cu șase tineri a ieșit de...

FOTO // Impact devastator: O mașină cu șase tineri a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac

0

Un accident grav s-a produs pe 19 iunie în localitatea Dnestrovsc, din stânga Nistrului, unde o mașină în care se aflau șase tineri s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, trei persoane au fost internate în spital, iar ceilalți au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Potrivit presei din regiune, la volanul automobilului de model Toyota se afla un tânăr de 19 ani. În mașină se aflau alți cinci pasageri, cu vârste între 18 și 20 de ani. Șoferul ar fi circulat cu viteză peste limita legală, moment în care a pierdut controlul direcției, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Trei dintre victime au fost transportate la spitalul din Slobozia cu traumatisme multiple. Ceilalți au fost evaluați de echipajele medicale și externați după acordarea primului ajutor.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.