FOTO | IGSU a intervenit în 85 de situații în 24 de ore. Zeci de mașini, deblocate de pe drumurile acoperite cu zăpadă

Redacția SafeNews

Salvatorii și pompierii au intervenit în 85 de situații în ultimele 24 de ore, pentru a reduce efectele condițiilor meteo dificile și pentru a ajuta persoanele aflate în pericol.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cele mai multe intervenții au vizat deblocarea și tractarea mijloacelor de transport. În total, 42 de misiuni au fost realizate pentru scoaterea mașinilor derapate sau blocate pe trasee.

Intervențiile au avut loc în mai multe raioane ale țării, printre care Cahul, Soroca, Orhei, Cantemir, Hâncești, Leova, Taraclia, Basarabeasca, Criuleni și Cimișlia, dar și în UTA Găgăuzia.

PUBLICITATE

Salvatorii au acordat sprijin și echipajelor medicale. Ambulanțe care nu puteau ajunge la pacienți din cauza drumurilor dificile au fost ajutate în raioanele Hâncești, Taraclia, Căușeni și UTA Găgăuzia. Intervențiile au permis transportarea rapidă a medicilor către persoanele care aveau nevoie de asistență urgentă.

De ajutorul pompierilor a fost nevoie și în urma unor accidente rutiere. În apropierea localității Todirești, echipele IGSU au intervenit pentru descarcerarea unei femei rămase blocată într-un automobil de model Nissan, după o coliziune cu un microbuz Mercedes Sprinter. Victima a fost preluată de medici și transportată la spital. Circumstanțele accidentului sunt investigate de autorități.

În total, la intervențiile din ultimele 24 de ore au participat 335 de salvatori și pompieri, cu 88 de unități de tehnică. Misiunile au vizat atât gestionarea situațiilor de urgență, cât și prevenirea riscurilor generate de condițiile meteorologice.