FOTO | Igor Grosu: Drumul de ocolire din Slobozia Mare va scoate traficul greu din localitate

Redacția SafeNews

Locuitorii din Slobozia Mare, raionul Cahul, vor fi scutiți de traficul greu care traversa localitatea, odată cu deschiderea oficială a drumului de ocolire construit pe traseul național M3. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a declarat că proiectul a fost așteptat mai bine de 25 de ani.

Potrivit acestuia, noul drum a fost construit de la zero și are rolul de a redirecționa traficul greu și de tranzit către punctul de trecere a frontierei Giurgiulești, Galați, reducând astfel circulația vehiculelor de mare tonaj prin centrul localității.

Igor Grosu a precizat că drumul a fost realizat în conformitate cu standardele europene, fiind dotat cu marcaje rutiere moderne. Lucrările au fost executate de companii de construcții din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

PUBLICITATE

„Acum oamenii din Slobozia Mare nu vor mai avea de suferit de pe urma traficului greu care trecea prin localitatea lor și le punea în pericol casele, siguranța rutieră și aducea poluare în exces”, a declarat Igor Grosu.

La final, președintele Parlamentului le-a mulțumit tuturor celor implicați în implementarea proiectului și a subliniat că investițiile în infrastructură reprezintă un pas important în procesul de apropiere a Republicii Moldova de standardele europene.

default
default
default