FOTO | Drumarii intervin de urgență pe mai multe trasee naționale pentru plombarea gropilor

Redacția SafeNews

Echipele de drumari intervin în mai multe zone ale țării pentru a repara gropile apărute pe carosabil după vremea instabilă din ultimele zile. Lucrările au loc în regim de urgență, iar șoferii sunt avertizați să circule cu prudență.

Administrația Națională a Drumurilor anunță că echipele S.A. „Drumuri” desfășoară lucrări de plombare pe mai multe trasee naționale. Intervențiile vizează sectoare afectate direct de variațiile mari de temperatură, îngheț și precipitații.

Lucrări sunt în desfășurare pe traseul M1, la kilometrul 41, dar și între kilometrii 64 și 65, în zona localităților Condrița și Căpriana. Drumarii acționează și pe traseul M5, în sectorul Briceni, precum și pe drumul G99, între kilometrii 37 și 39, în raionul Basarabeasca.

PUBLICITATE

Reprezentanții AND precizează că scopul intervențiilor este restabilirea siguranței circulației și reducerea riscului de accidente. Pe durata lucrărilor este instituită semnalizare rutieră temporară.

Autoritățile recomandă șoferilor să reducă viteza în zonele unde se lucrează și să adapteze stilul de conducere la condițiile de drum specifice sezonului rece.

Drumarii monitorizează în continuare rețeaua rutieră și intervin ori de câte ori apar probleme. Participanții la trafic pot semnala defecțiunile carosabilului Serviciului Operativ al AND, pentru intervenții rapide.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images