Acasă Istorii din spatele culisei FOTO // Dodon, surprins cu un ceas care ar costa 1.500 de...

FOTO // Dodon, surprins cu un ceas care ar costa 1.500 de euro. Replica PSRM

0

Liderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro. Un internaut al ZdG a observat, într-o poză publicată joi pe o rețea de socializare, că Igor Dodon a schimbat ceasul inteligent, pe care l-a purtat în ultimul timp, pe un ceas mult mai scump.

Este vorba de un ceas marca producătorului elvețian de ceasuri Longines. Valoare unui ceas purtat de Dodon este de 1.490 de euro, echivalentul a circa 31.600 de lei.

Igor Dodon deține mai multe ceasuri scumpe chiar dacă pe parcursul carierei a lucrat doar în cadrul instituțiilor de stat.

Pe de altă parte, evenimentul.md scrie că ceasul purtat de fostul președinte de țară este unul de producție rusească, de cinci ori mai ieftin. Purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon, Carmena Sterpu, a făcut o poză a ceasului purtat de liderul PSRM și a trimis-o. Costul acestuia este de circa 370 de euro.

Anterior, a fost remarcat că Dodon deține un ceas marca Frederique Constant, de aproape 1 450 de dolari și unul Super Avenger II, de aproape 6 000 de dolari.

zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.