Acasă Extern FOTO // Delegația ucraineană se află în drum spre negocieri

FOTO // Delegația ucraineană se află în drum spre negocieri

0

Delegaţia ucraineană se află în drum spre locul unde se va desfășura cea de-a doua rundă de negocieri cu Federația Rusă. Consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podoleac, a distribuit pe rețelele sociale o fotografie, cu descrierea „În drum spre negocieri cu Federația Rusă. Deja în elicoptere…”

Precizăm că prima rundă de negocieri, de luni, 28 februarie, dintre reprezentanții Ucrainei și Rusiei a avut loc în regiunea Gomel din Belarus. Delegația ucraineană s-a deplasat acolo cu elicopterul polonez din Polonia. Această rută a fost aleasă din cauza neîncrederii Kievului față de partea belarusă.

În urma întâlnirii, Ucraina și Rusia au conturat „anumite decizii”, a declarat Mihail Podoleac, consilier al șefului Oficiului președintelui Ucrainei.

Marți, 1 martie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a reiterat că guvernul de la Kiev trebuie să recunoască „republicile populare” Doneţk şi Lugansk drept condiţie prealabilă pentru încheierea „operaţiunii speciale” în Ucraina, potrivit Kremlinului, citat de DPA.

Kremlinul vrea ca Ucraina să recunoască suveranitatea Rusiei asupra peninsulei Crimeea din Marea Neagră şi să se angajeze să renunţe şi în continuare la armele nucleare.

În plus, „Ucraina – prietenă cu Occidentul – trebuie să se demilitarizeze şi să adopte un statut neutru”, spune Kremlinul.

În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care a transmis conaţionalilor săi că este vorba de o „operaţiune specială” pentru „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.