Într-o operațiune comună desfășurată la Aeroportul Internațional Chișinău, funcționarii vamali și polițiștii de frontieră au descoperit o încercare de contrabandă implicând doi cetățeni străini.
Cei doi bărbați, în vârstă de 23 și 31 de ani, au fost identificați în timpul controlului de securitate al pasagerilor de pe zborurile spre Londra și Tel Aviv, după ce echipa a observat anomalii în bagajele lor de cală.
În urma verificărilor amănunțite, autoritățile au descoperit că fiecare dintre cei doi călători transporta 200 de pachete de țigări, ascunse în bagajele personale. Conform declarațiilor oficiale, aceștia nu au declarat bunurile la trecerea vamală, încălcând astfel legislația vamală în vigoare.
PUBLICITATE



