Inspectorii de mediu din raionul Ștefan Vodă au intervenit după ce au fost alertați de localnici cu privire la o căprioară rănită, incapabilă să se deplaseze. Datorită reacției rapide și sprijinului cetățenilor, animalul a primit ajutor în timp util.
La fața locului, s-a constatat că femela avea leziuni grave, motiv pentru care a fost solicitată intervenția specialiștilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Medicii veterinari au sedat animalul și au stabilit că membrul posterior drept era fracturat aproape complet, cel mai probabil în urma prinderii într-un laț.
Pentru a-i salva viața, echipa ANSA a efectuat o intervenție chirurgicală, amputând piciorul afectat. Ulterior, căprioara a fost transportată la o mini-fermă din apropiere, unde va beneficia de îngrijire și recuperare.
Starea animalului va fi monitorizată zilnic de specialiști, cu obiectivul de a-l reabilita și, dacă va fi posibil, de a-l reintroduce în mediul natural.
Autoritățile subliniază că acest caz evidențiază importanța reacției prompte și a implicării comunității în protejarea faunei sălbatice. Inspectoratul pentru Protecția Mediului încurajează cetățenii să anunțe imediat autoritățile atunci când observă animale sălbatice rănite sau aflate în dificultate.











