FOTO | Aglomerație la frontiera Giurgiulești–Galați. Șoferii sunt îndemnați să aleagă alte puncte de trecere

Redacția SafeNews

Șoferii care intenționează să iasă din Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați trebuie să se înarmeze cu răbdare. Autoritățile anunță că, în această perioadă, la ieșirea din țară s-a format un flux majorat de călători și mijloace de transport, ceea ce a dus la aglomerarea punctului de trecere.

Potrivit Serviciului Vamal, echipele instituției și ale Poliției de Frontieră lucrează la capacitate maximă și aplică măsuri pentru fluidizarea circulației și reducerea timpului de așteptare.

Pentru a evita ambuteiajele, autoritățile îi îndeamnă pe participanții la traficul transfrontalier să opteze, dacă itinerarul le permite, pentru alte puncte de trecere a frontierei.

PUBLICITATE

Astfel, șoferii pot alege posturile vamale Leova–Bumbăta sau Cahul–Oancea, unde traficul este mai puțin aglomerat.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Vom reveni cu actualizări în funcție de evoluția situației”, au transmis reprezentanții Serviciului Vamal.

Autoritățile recomandă călătorilor să își planifice din timp traseul și să urmărească informațiile oficiale privind starea traficului la punctele de trecere a frontierei.