Acasă Știri Extern FOTO | Accident mortal în Italia cu implicarea a doi moldoveni. Victimă...

FOTO | Accident mortal în Italia cu implicarea a doi moldoveni. Victimă un copil de 5 ani

Trei bărbați, printre care doi moldoveni, au ajuns la spital, iar un copil de doar 5 ani și-a pierdut viața ca urmare a unui grav accident. Tragedia s-a produs în seara zilei de sâmbăta, 31 ianuarie, în localitatea San Possidonio din provincia italiană Modena.

Potrivit presei apenine, în jurul orei 17:00, un moldovean de 42 de ani, aflat la volanul unui BMW și având ca pasager un alt conațional, s-a izbit într-un Volkswagen, condus de un chinez de 48 de ani, care îl avea ca pasager pe fiul său.

Impactul a fost atât de puternic, precizează il Resto del Carlino, încât Volkswagen-ul a fost aruncat la circa 40 de metri.

La fața locului au intervenit trei ambulanțe, patru echipe de salvatori și cinci echipaje de poliție.

Cei trei bărbați au fost transportați de urgență la spital, însă copilul nu a putut fi salvat.

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

PUBLICITATE