Acasă Diverse Fostul acționar Air Moldova a intrat în insolvenţă

Fostul acționar Air Moldova a intrat în insolvenţă

0

Blue Air, companie aeriană care din septembrie anul trecut a anulat toate zborurile, și fost acționar Air Moldova, a intrat în insolvenţă la propria cerere.

„Admite cererea debitorului Blue Air Aviation SA. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului Blue Air Aviation SA”, se arată pe site-ul Tribunalului Bucureşti, transmite SafeNews.md cu referire la zf.ro.

De asemenea, instituţia a dispus conexarea dosarului nr. 6050/3/2023, adică cel prin care Air Claim, companie ce facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate, a cerut în instanţă insolvenţa Blue Air şi anunţă că are de recuperat de la operatorul aerian aproximativ 85.000 de euro.

Printre creditori se numără Romatsa, Baladei Thirdwai Transport SRL prin lichidator judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Technic SRL, Air Claim SA, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A, dar şi mai multe persoane fizice, conform aceleiaşi surse.

Blue Air a anulat, începând cu data de 6 septembrie 2022, toate zborurile, pierzând astfel sloturile din aeroporturi. Compania avea în septembrie 2022 datorii acumulate de 230 de milioane de euro, suma în care nu sunt incluşi banii pe care trebuie să îi returneze clienţilor cărora le-au fost anulate zborurile începând cu 6 septembrie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.