Fosta viceprimară Irina Gutnic acuză abuz de putere după demitere

Redacția SafeNews

Irina Gutnic a venit cu primul comentariu public după ce a fost demisă din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău. Aceasta susține că nu cunoaște motivele reale ale revocării sale și că a aflat despre decizie din presă, „la fel ca mulți alții”. În cadrul unei conferințe de presă, Gutnic a declarat că va contesta în instanță dispoziția prin care a fost eliberată din funcție.

Totodată, aceasta a anunțat că părăsește Partidul Mișcarea Alternativă Națională și depune cerere de eliberare din funcția de președintă a organizației teritoriale MAN Chișinău.

„Eu astăzi nu cunosc cu exactitate care au fost motivele adevărate ale demiterii mele și asta pentru că Ion Ceban nu a avut curajul să mă privească în ochi și să îmi spună direct motivele acestei decizii. Am aflat, la fel ca și mulți alții, din presă. Exact cum, din păcate, aceasta a devenit o practică și o obișnuință în cazul demiterii colegilor incomozi”, a declarat Irina Gutnic în cadrul unei conferințe de presă.

PUBLICITATE

Fosta viceprimară susține că dispoziția semnată de primarul general ar fi ilegală și ar încălca prevederile Legii privind statutul municipiului Chișinău. Potrivit ei, un viceprimar poate fi eliberat din funcție prin decizia Consiliului Municipal Chișinău, la propunerea primarului general, iar dispoziția primarului poate interveni doar în anumite condiții prevăzute de lege.

„Primarul general a ales să semneze o dispoziție ilegală, cu încălcare directă a articolului 17 din Legea cu privire la statutul municipiului Chișinău (…) Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Prin urmare, vorbim despre un act administrativ ilegal, un abuz de putere, o sfidare flagrantă a legii”, a spus Gutnic.

Aceasta afirmă că va ataca decizia în instanță, dar susține că nu o face pentru a reveni în funcție.

„Voi contesta această decizie în instanță și nu pentru a reveni în Primărie lângă Ion Ceban. Nu pentru funcție, ci pentru că legea trebuie să fie respectată, pentru că administrația municipiului Chișinău nu poate fi transformată în fief personal al unui om”, a declarat fosta viceprimară.

Irina Gutnic susține că motivul real al revocării sale ar fi faptul că a început să vorbească despre problemele din interiorul Primăriei Chișinău și că nu a mai acceptat „anumite practici”.

„Motivul real al acestei revocări este altul și toată lumea îl cunoaște. Motivul real este faptul că am început a spune pe nume lucrurilor. Faptul că am avut curajul să nu mai accept anumite practici. Faptul că am ales să rămân om liber și să nu execut orbește indicații politice”, a spus aceasta.

Mai mult, Gutnic a lansat mai multe acuzații la adresa modului în care ar fi condusă Primăria Chișinău. Ea susține că instituția ar fi ajuns să funcționeze mai mult ca o structură politică decât ca o administrație publică.

„Primăria Chișinău este administrată mai mult ca o structură politică decât ca o instituție publică. Interferența politicului în administrație a depășit orice limită. Funcționarii sunt folosiți pentru a legitima decizii deja luate. Există presiuni permanente. Mai grav este că se cere, direct sau indirect, executarea unor lucruri la limită sau chiar dincolo de legalitate”, a declarat Irina Gutnic.

Fosta viceprimară a mai anunțat că va depune un denunț pentru abuz de putere și va solicita intervenția instituțiilor competente.

În același context, fosta viceprimară a anunțat că pleacă din MAN și depune cerere de eliberare din funcția de președinte al organizației teritoriale MAN Chișinău.