Tensiunile dintre Rusia și statele occidentale cresc din nou, după ce oficiali britanici au vorbit despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina ca parte a unor garanții de securitate după un eventual acord de pace. Moscova avertizează că o astfel de decizie ar putea extinde conflictul, nu să îl oprească.
Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a scris într-un editorial că își dorește să fie „secretarul apărării care desfăşoară trupe britanice în Ucraina, întrucât aceasta va însemna că războiul în sfârşit s-a terminat”.
Declarația a fost criticată de Ministerul rus de Externe. Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova a transmis că o astfel de desfășurare ar avea efectul opus.
„Contrar concepţiei greşite a lui Healey, desfăşurarea de trupe britanice în Ucraina nu va însemna sfârşitul războiului, ci mai degrabă o prelungire a conflictului şi o creştere a riscului unei confruntări militare pe scară largă care să implice mult mai multe state”, a avertizat aceasta.
Oficialul rus a repetat poziția Moscovei potrivit căreia orice trupe străine aflate pe teritoriul Ucrainei vor fi considerate ținte militare legitime.
Discuțiile despre o eventuală prezență militară occidentală au loc în contextul planurilor analizate de Franța și Regatul Unit pentru perioada de după un posibil armistițiu. La o reuniune a așa-numitei „Coaliții de Voință”, organizată în ianuarie la Paris, liderii Franței, Marii Britanii și Ucrainei au semnat o declarație de intenție privind trimiterea unor trupe de menținere a păcii.
Potrivit planului franco-britanic, după încetarea focului ar urma să fie create centre militare în Ucraina și infrastructură securizată pentru echipamente și armament. Premierul britanic Keir Starmer a declarat că aceste măsuri ar avea rolul de a sprijini capacitatea de apărare a Ucrainei.
La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a menționat că, într-un astfel de scenariu, „câteva mii” de militari francezi ar putea fi desfășurați pe teritoriul ucrainean.
Moscova a reacționat și anterior la aceste planuri, avertizând că orice unități militare occidentale sau infrastructură asociată ar fi considerate ținte legitime. Declarațiile recente arată că poziția Rusiei rămâne neschimbată, pe fondul discuțiilor internaționale despre posibile formule de securitate pentru Ucraina după un eventual acord de pace.

