Fermierii greci pregătesc blocada la granița cu Bulgaria pe fondul întârzierii subvențiilor UE

Redacția SafeNews

Fermierii din Grecia s-au îndreptat miercuri spre punctul de trecere a frontierei „Promachonas”, la granița cu Bulgaria, cu intenția de a organiza o blocadă în semn de protest. Acțiunea vine în contextul amplificării demonstrațiilor, în ciuda apelului premierului Kyriakos Mitsotakis de a evita „măsurile extreme”.

Potrivit publicației Ekathimerini, fermierii, crescătorii de animale și apicultorii din regiunea Serres au reușit să ocolească o barieră a poliției de pe drumul A25, traversând câmpurile pentru a ajunge spre punctul de frontieră.

Protestele sunt generate de întârzierile la plata subvențiilor europene, blocaj provocat de o anchetă privind un scandal de corupție ce afectează sectorul agricol. Fermierii urmează să se reunească în cursul zilei pentru a decide următoarele forme de protest.

PUBLICITATE

Miercuri dimineață, premierul Mitsotakis a declarat că „măsurile extreme, blocarea drumurilor naționale, închiderea vămilor sau a aeroporturilor nu ajută situația”. El a subliniat, totodată, că plățile totale către fermieri vor crește în 2025 cu peste 500 de milioane de euro față de anul precedent, ajungând de la 3,1 miliarde la 3,7 miliarde de euro.

Autoritățile grecești au deschis investigații separate, iar parlamentul verifică activitatea agenției OPEKEPE, instituția responsabilă pentru distribuirea a aproximativ 2,5 miliarde de euro anual în ajutoare UE pentru sute de mii de fermieri.

Guvernul a recunoscut că primul pachet de plăți este mai mic decât cel din 2024 și că peste 40.000 de cereri depuse de fermieri se află încă în proces de verificare. În iunie, Uniunea Europeană a amendat Grecia cu 392 de milioane de euro pentru utilizarea necorespunzătoare a subvențiilor agricole între 2016 și 2023 de către OPEKEPE.