O femeie de 87 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada, pe o trecere pentru pietoni din orașul Drochia. Șoferul implicat în accident a fost reținut pentru 72 de ore.
Tragedia s-a produs aseară, în jurul orei 23:00, pe strada Independenței. Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, un tânăr de 23 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Volkswagen, a accidentat femeia în timp ce aceasta traversa carosabilul pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, victima a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore.

