Întreprinderea de stat Fabrica de sticlă din Chișinău nu oferă „o valoare publică strategică” şi ar trebui privatizată. Acestea sunt rezultatele testului de stres efectuat de autorități pentru a evalua riscurile fiscale potențiale pentru Guvern pe următorii cinci ani.
Uzina se specializează în producția și vânzarea cu ridicata a recipientelor de sticlă și a materialelor conexe. Se vorbește despre privatizarea sa de câțiva ani. În 2018–2019, întreprinderea a fost deja scoasă la privatizare, însă nu s-au găsit cumpărători, scrie mold-street.com.
Ministerul Finanțelor subliniază că uzina a fost construită în anii 1960, în perioada sovietică, și atunci era una dintre cele mai mari din Europa. Însă, în prezent, întreprinderea funcționează cu o „infrastructură foarte uzată”, moștenită din acea perioadă. Analiza arată că încercările de modernizare au fost intermitente, iar pentru actualizarea instalațiilor de producție și pentru a respecta standardele moderne de eficiență și competitivitate sunt necesare investiții de capital considerabile.
Datorită dimensiunii activității și vulnerabilității la volatilitatea pieței, în special în sectorul energetic și exporturi, Ministerul Finanțelor a efectuat o evaluare prospectivă a riscurilor fiscale, aplicând cadrul de testare a stresului pentru întreprinderile de stat. A fost evaluată rezistența companiei în condiții macroeconomice de bază și nefavorabile pentru perioada 2024–2028. Totodată, modelul nu include presupuneri privind posibile injectări de capital de stat pentru recapitalizare sau privatizare totală sau parțială. Astfel de „schimbări structurale”, deși discutate, sunt excluse din prognozele curente.
Documentul menționează că în Guvern se poartă discuții privind privatizarea uzinei, iar unele părți interesate consideră că întreprinderea joacă un rol important pentru sectorul vinicol din Moldova, furnizând sticle la prețuri accesibile. Totuși, analiza precizează că această percepție nu este susținută de studii detaliate financiare sau de piață. Printre argumente sunt menționate infrastructura uzată, lipsa standardelor moderne de eficiență și volumul neevaluat al investițiilor de capital necesare.
Potrivit informațiilor, uzina activează într-un sector comercial competitiv, unde nu există un „eșec semnificativ al pieței” și nu există „justificare strategică” pentru menținerea acesteia în proprietatea statului. Întreprinderea nu participă la furnizarea bunurilor publice și nu are un rol cheie în infrastructură.
Conform analizei, pentru a maximiza evaluarea companiei și a atrage investitori de încredere în cazul privatizării este important să se mențină indicatori financiari sustenabili. Pentru aceasta este nevoie de modernizare, care ar necesita „injectări semnificative de capital din partea statului”, în timp ce privatizarea ar putea atrage capital privat pentru investiții și ar crește eficiența operațională.
Rezultatele testului de stres arată că, în scenarii nefavorabile, profitul net după impozitare va scădea. În scenariul „șocului PIB”, pierderile cumulate până în 2028 ating aproximativ 6,7 milioane de lei, iar cea mai mare pierdere anuală este prognozată pentru 2026 — 3,2 milioane de lei. Scăderea se explică prin creșterea costurilor de producție și reducerea marjelor comerciale. De asemenea se prevede posibilă diminuare a capitalului, care nu este considerată critică, dar „arată vulnerabilitatea la stres financiar prelungit”. Deteriorarea indicatorilor de rentabilitate a capitalului (ROE) și a activelor (ROA) în condiții de criză, deși indicatorii de lichiditate (curentă și rapidă) vor rămâne peste pragurile minime.
Analiza menționează că uzina are un profil redus de risc atât în scenariul de bază, cât și în scenariul de stres. În prezent, întreprinderea nu are datorii și este expusă fluctuațiilor valutare doar într-o măsură nesemnificativă.
Pentru reducerea riscurilor fiscale se propune ca, înainte de luarea unei decizii politice să se intensifice supravegherea: monitorizarea regulată a finanțelor, respectarea protocoalelor de raportare privind riscurile fiscale și aplicarea criteriilor de eficiență, reflectând așteptările statului privind performanța comercială. De asemenea se propune evaluarea complexă a modelului de proprietate al uzinei, comparând consecințele păstrării integrale în proprietatea statului, privatizării totale și variantelor cu păstrarea unei cote minoritare sau majoritare a statului, cu calcularea costurilor și beneficiilor fiscale, a nevoilor de investiții, a transferului de riscuri și a scenariilor de maximizare a valorii.
Concluzia analizei Ministerului Finanțelor: pentru Uzina de Sticlă din Chișinău, soluția optimă ar fi privatizarea, deoarece întreprinderea nu generează „valoare publică strategică”, iar păstrarea în proprietatea statului „probabil va necesita injectări semnificative de capital”, în timp ce privatizarea poate atrage investiții private și poate „debloca” eficiența operațională.
