Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, începând de astăzi, expoziția „Ștefan cel Mare și Sfânt: din istorie în veșnicie”, organizată cu prilejul împlinirii, la 2 iulie, a 522 de ani de la trecerea în neființă a marelui voievod.
Expoziția, realizată în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cuprinde peste 100 de documente și publicații din patrimoniul instituției, inclusiv monografii, enciclopedii, fotografii și ediții periodice, unele dintre acestea existând într-un singur exemplar.
Vizitatorii pot vedea lucrări de referință dedicate domniei lui Ștefan cel Mare, printre care „Ștefan cel Mare: domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 până la 2 iulie 1504”, semnată de Ion Ursu și publicată în 1925, „Documentele lui Ștefan cel Mare. Vol. I, Hrisoave și cărți domnești (1457–1492)”, editată de Ioan Bogdan în 1913, dar și „Istoria lui Ștefan cel Mare pentru poporul român”, de Nicolae Iorga.
Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să evidențieze contribuția lui Ștefan cel Mare la consolidarea Principatului Moldovei, perioadă considerată una dintre cele mai importante din istoria medievală a spațiului românesc. Domnitorul a condus Moldova timp de peste 47 de ani, cea mai lungă domnie din istoria principatului, fiind remarcat pentru victoriile militare, întărirea instituțiilor statului și ctitorirea numeroaselor biserici și mănăstiri.
Expoziția este găzduită de Muzeul Parlamentului și va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii iulie, în cadrul tururilor ghidate organizate în sediul Legislativului.

